Germania, Franţa şi Rusia cer încetarea luptelor în Ucraina. Se pregătesc alegeri locale în Est – Summit Berlin

Miniştrii afacerilor externe german, francez, rus şi ucrainean şi-au exprimat luni noapte 'profunda îngrijorare' asupra violărilor încetării focului în Ucraina, cerând oprirea luptelor şi un dialog politic, într-un comunicat comun citat de AFP. Şeful diplomaţiei germane a insistat asupra importanţei de a lucra la organizarea de alegeri locale în estul Ucrainei.
Economica.net - mar, 14 apr. 2015, 02:52
Germania, Franţa şi Rusia cer încetarea luptelor în Ucraina. Se pregătesc alegeri locale în Est - Summit Berlin

‘Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la luptele care au avut loc în acest weekend, în special cu implicarea armelor grele în apropiere de Şirokin şi aeroportul din Doneţk. Facem apel la toate părţile să înceteze luptele’, au declarat cei patru miniştri din cadrul aşa-numitului format ‘Normandia’, într-un text difuzat la sfârşitul unei lungi reuniuni la Berlin.

Ei au cerut ‘retragerea armamentului greu’, dar de asemenea retragerea ‘mortierelor, armelor grele cu calibrul sub 100 mm, precum şi tuturor tipurilor de tancuri’. Acest apel ‘merge mai departe’ de acordul de la Minsk semnat în februarie, a declarat şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, comentând rezultatul reuniunii în faţa reporterilor.

El a insistat asupra importanţei de a lucra la organizarea de alegeri locale în estul Ucrainei, scrie Agerpres.

Cei patru miniştri şi-au anunţat intenţia de a înfiinţa ‘patru grupuri de lucru cât mai curând posibil în cadrul grupului de contact trilateral’, ce include Ucraina, Rusia şi OSCE. Ele trebuie să se ocupe de ‘securitatea, procesul politic, chestiunile umanitare şi afacerile economice’ în zona de conflict.

Steinmeier a subliniat că discuţia de luni noapte a fost ‘foarte lungă, foarte intensă şi în parte foarte conflictuală’.

‘Nimic nu este uşor în criza ucraineană, nu este o noutate’, a remarcat el, subliniind că nu există ‘nicio alternativă’ la dialogul politic.

Opt săptămâni au trecut de la negocierile de la Minsk şi nu există nicio îndoială că s-a ajuns la o acalmie relativă… dar este prea devreme pentru a anunţa victoria’, a subliniat ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, înainte de a începe discuţiile cu omologii săi din aşa-numitul format ‘Normandia’, o aluzie la prima întâlnire în patru (Ucraina-Rusia-Franţa-Germania) în timpul comemorării debarcării în Normandia la 6 iunie 2014.

Acordul de încetare a focului, negociat la Minsk la mijlocul lunii februarie, este încă în vigoare din punct de vedere tehnic, deşi fiecare parte o acuză pe cealaltă de intensificarea atacurilor în ultimele zile, notează Reuters. Luni, un militar ucrainean a fost ucis şi alţi şase răniţi în teritoriul controlat de rebeli. La rândul lor, autorităţile separatiste au anunţat patru civili răniţi în zona sub controlul lor, aminteşte AFP.

Steinmeier a mai explicat că în afară de încetarea focului, acordul de la Minsk a inclus modalităţi de a oferi ajutor umanitar populaţiei în estul Ucrainei, de organizare a unui schimb de prizonieri şi iniţierea unui proces politic ce ar pregăti terenul pentru alegeri.

Rezultatele întâlnirii de la Berlin vor fi discutate pe larg la o reuniune a miniştrilor afacerilor externe ai G7 marţi şi miercuri la Lübeck (nordul Germaniei), în timp ce violenţa s-a intensificat în estul Ucrainei în ultimele zile.

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite......
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, ...
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că impozitele pe proprietate şi pe capital vor fi mărite, foarte probabil, ...
OSZAR »