„Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Asta ca părere generală. De când i-am lăsat eu, din 2008, nu mai ştiu ce au făcut”, a afirmat Bolojan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat dacă are în vedere şi eficientizarea RAAPPS şi dacă el crede că e normal ca Guvernul, printr-o regie, să administreze un fond imobiliar în afara locuinţelor de protocol.
El a dat exemplul unei clădiri din administrarea RAAPPS în care funcţionează o bancă de stat care plăteşte chirie unui privat.
„Pe şoseaua Kiseleff există o clădire frumoasă a RAAPPS, unde funcţionează o bancă de stat. Credeţi că banca de stat a închiriat sediul de la RAAPPS? Nu. RAAPPS a închiriat unui privat. Şi privatul, cu câteva zeci de mii de euro lunar, de foarte mulţi ani, a închiriat-o unei bănci de stat (Exim Banca Românească n.red.). Încă nu m-am întâlnit cu directorul de la RAAPPS, dar pe cel de la bancă l-am întrebat. Totuşi, la un salariu de 20.000 de euro net, nu v-aţi interesat de ce plătiţi unui intermediar sume exorbitante lună de lună? Aţi făcut vreo adresă la RAAPPS, să-i spui: dragă, regie a statului, o bancă a statului vrea să-ţi plătească o chirie mai mare. Nu vrei să mă anunţi când se încheie contractul privatului? Deci, cum să vă spun, cred că e loc de bine de peste tot. Vă rog să înmulţiţi, nu ştiu, 60 – 70 de mii de euro, ori 12 luni, ori X ani. Dar nesimţirea e mare în multe locuri, să ştiţi”, a adăugat Bolojan.
El a menţionat că în foarte multe companii de stat este mult loc de bine.
„Şi întotdeauna administrarea unor active de stat, din păcate, s-a dovedit că se face destul de prost, când acolo nu sunt puse nişte criterii corecte şi cinstite, şi tendinţa de a le da la prieteni, sau la un nivel de chirie sub cel de piaţă, este destul de mare. Nu pot să fac comentarii legate de o persoană sau alta, nu am apucat să mă interesez, nu asta era problema. E reparat, văd că am trecut odată pe acolo prin faţă, arată bine de afară, dar nu ştiu, vă rog să mă credeţi, care e situaţia. Cred că trebuie să i se dea unei destinaţii care să aducă nişte venituri regiei, la modul cinstit. Altfel, să ţii un patrimoniu care este subevaluat, subvalorificat, mai bine îl vinzi, vă rog să mă credeţi, prin licitaţii publice”, a mai spus Bolojan.