Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri iar valoarea tranzacţiilor a scăzut la 48,98 de milioane de lei (9,66 de milioane de euro), de la 82,89 de milioane de lei (16,30 de milioane de euro), în şedinţa precedentă, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 21 mai 2025, 19:08
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,64%, până la valoarea de 17.234,52 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în scădere cu 0,65%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,48%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a „pierdut” 0,03% din valoare.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,06%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,82%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis cu o scădere de 0,79%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 17,31 de milioane de lei, urmate de acţiunile Fondul Proprietatea, cu 3,69 de milioane de lei, şi ale Hidroelectrica, cu 3,46 de milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Purcari Wineries Public Company Limited (+24,93%), Altur (+7,62%) şi Ropharma (+7,28%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Sinteza (-14,81%), UAMT (-14,29%) şi Romcab (-12,94%).

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite......
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, ...
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că impozitele pe proprietate şi pe capital vor fi mărite, foarte probabil, ...
OSZAR »