Acțiunile Ryanair s-au apreciat după ce compania a anunțat că a realizat anul trecut un profit de un miliard de euro

Ryanair şi-a redus ţinta anuală de pasageri cu încă 20% şi a retras previziunile privind câştigurile anuale, dar valoarea acţiunilor a crescut cu 8% după anunţarea reducerilor de costuri şi a unui profit de un miliard de euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2020, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 18 mai 2020, 17:08
Acțiunile Ryanair s-au apreciat după ce compania a anunțat că a realizat anul trecut un profit de un miliard de euro

Luni, acţiunile Ryanair au urcat la Bursa din Dublin cu 8%, la 9,12 euro, după ce, de la începutul crizei de coronavirus, acestea au pierdut aproximativ 40% din valoare.

Ca parte a programului de reducere a costurilor, compania irlandeză va concedia cel puţin 3.250 de angajaţi şi se va retrage de pe unele aeroporturi din Europa. Iniţial, Ryanair va analiza posibilele închideri ale bazelor care înregistrează pierderi din Marea Britanie, Germania şi Spania, apoi se va studia situaţia din Italia, Belgia, Europa Centrală şi de Est, dacă va fi necesar, a precizat directorul general Michael O’Leary.

De asemenea, ar putea fi închisă principala bază a subsidiarei Lauda din Austria, care, consideră O’Leary, se confruntă „cu o criză existenţială” din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19). Acesta a adăugat: „Trebuie să reducem salariile, să facem concedieri, să scădem costurile la aeroporturi, dacă vrem să ne îndreptăm afacerea în direcţia potrivită”.

În acest an, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa estimează că va transporta mai puţin de 80 de milioane de pasageri, faţă de o ţintă de 100 de milioane anunţată săptămâna trecută şi faţă de obiectivul iniţial de 154 de milioane.

Michael O’Leary a declarat pentru Sky News că rezervările pentru vacanţe „cresc satisfăcător”, dar a avertizat că nivelul preţurilor la bilete nu va ajunge la cel de dinaintea crizei cel puţin până în 2022 sau chiar mai târziu.

Săptămâna trecută, Ryanair a raportat o scădere cu 99,6% a numărului de pasageri transportaţi în luna aprilie, în condiţiile în care pandemia de coronavirus a paralizat transportul aerian în cea mai mare parte a Europei.

Compania irlandeză a transportat 40.000 de pasageri luna trecută, comparativ cu 13,5 milioane în aprilie anul trecut. Ryanair a avertizat că se aşteaptă ca numărul pasagerilor să rămână la un nivel redus în lunile mai şi iunie, ca urmare a restricţiilor de călătorie în vigoare.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a admis la finanţare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, prin care va fi asigurată......
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Producătorul Automobile Dacia și-a anunțat angajații că a demarat un nou program de plecări voluntare prin care aceștia ...
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. Ministerul Economiei cu Ministerul Finanţelor trebuie aduse împreună
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. ...
Autostrăzile se reflectă ca cheltuială atât în datoria publică, cât şi în deficit, iar dacă erau gestionate prin ...
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv pentru cheltuieli militare
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianţei să accepte la summitul ...
OSZAR »