Comtim: Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a produce carne de porc aici. Există totuși un risc major

Comtim România, fosta Smithfield România, cel mai mare jucător de pe piaţa cărnii de porc, produce cu 40% mai puțin decât capacitatea fermelor, din cauza pestei porcine africane. De altfel, PPA este principalul motiv pentru care investitorii, deși interesați de piața locală, își amână deciziile.
Alina Stanciu - J, 05 iun. 2025, 22:13
Comtim: Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a produce carne de porc aici. Există totuși un risc major

Comtim, fosta Smithfield România, ar putea produce aproximativ 30% din producția totală de carne de porc din România, adică în jur de 1,4 milioane de porci pe an, însă din cauza pestei porcine acest lucru nu este posibil, a declarat Goran Panici, directorul general al companiei, în cadrul Forumului Național pentru Viitorul Agriculturii, eveniment organizat de Clubul Fermierilor Români,

„Spun că avem capacitatea, dar nu o facem, din păcate. Iar motivul principal este această gripă porcină africană care evoluează în țară”, a mai spus managerul potrivit căruia România ar fi avut potențialul să devină cel mai mare producător european.

„Credem că există oportunitatea în România de a produce carne de porc. Credem puterinic că în România consumatorul își dorește o carne calitativă și o carne proaspătă, care să ajungă într-o  perioadă scurtă din abator și până în raft, și ne-am luat angajamentul să facem acest lucru”.

În plus, apreciază Panici, industria locală este vizată de investitori, dar momentan pericolul este mult prea mare, atât pentru potențialii noi jucători cât și pentru cei deja existenți.  „Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a veni și de a produce aici. Însă, există un risc extrem de mare pentru noi toți datorită acestei boli. Acesta este și motivul pentru care noi astăzi producem, de exemplu, 1 milion de porci și nu 1,4 milioane de porci. Am avut focare în repetate rânduri și nicicum nu am reușit să stabilizăm și să ne asigurăm pe deplin nevoia de animale în abator”.

Pe lângă fermele din Timiș și Arad, Comtim, care a trecut recent printr-un rebranding, renunțând la numele grupului Smithfield, deține și un abator, în Timișoara, unde  sacrifică porcii crescuți de companie. Producătorul asigură, de asemenea, și partea de tranșare a carcaselor precum și partea de semiprocesare de carne proaspătă. În ceea ce privește procesarea cărnii, aceasta se desfășoară în cadrul companiei Elit, deținută tot de grupul chinez Smithfield.

Din estimările Comtim, consumatorii români mănâncă aproximativ 700.000 de tone de carne de porc, din care 200.000 de tone sunt produse în cadrul fermelor comerciale, 200.000 de tone sunt importate și aproximativ 300.000 de tone sunt produse în gospodăriile de populații.

Comtim România SRL a raportat pentru 2024 afaceri nete de 1,4 miliarde de lei, cu 6% peste 2023 și un profit net de 110,3 milioane de lei, cu 24% peste nivelul anului anterior. Compania a avut în 2024, în medie, 2.337 de angajați, cu 4% mai puțini decât în 2023.

Carnea de porc este produsul agroalimentar cu cel mai mare deficit comercial, în fiecare an aducându-se din import marfă de 1,2 miliarde de euro.
România a notificat anul trecut 66% din cele 333 de focare de pesta porcină africană din UE, potrivit unui raport al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară ( EFSA). Virusul mai afectează acum 13 state membre în condițiile în care Suedia a redevenit liberă de virus. În plus, România este a doua cea mai afectată țară din UE, după Italia, din punct de vedere al animalelor ucise din cauza virusului.
Detalii aici
Te-ar mai putea interesa și
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Circa 200 de primari şi guvernatori ai oraşelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în oraşul francez Nisa o coaliţie sub egida ONU pentru a combate împreună ameninţările......
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
O antreprenoare în domeniul tehnologiei din SUA, în vârstă de 30 de ani, născută din părinți imigranți, a detronat-o ...
Kia EV3, calificativ „foarte bine” la testul Euro NCAP pentru sistemul automat de asistare a șoferului
Kia EV3, calificativ „foarte bine” la testul Euro NCAP pentru sistemul automat de asistare a șoferului
Kia EV3, alături de Porsche Macan, Renault 5 și Toyota bZ4X, au primit cea mai mare notă posibilă la testul realizat ...
Avertisment pentru românii care pariază sau practică alte jocuri de noroc. Aceste site-uri cunoscute sunt ilegale și vor fi închise: Poți pierde banii din cont
Avertisment pentru românii care pariază sau practică alte jocuri de noroc. Aceste site-uri cunoscute sunt ilegale și ...
Cel puțin trei site-uri specializate în jocuri de noroc și utilizate de tot mai mulți români au fost identificate ca ...
OSZAR »