Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea cursului de schimb și dezvoltarea pieţei de capital

Vietnamul înregistrează progrese cu planurile de înfiinţare a unui centru financiar internaţional, care va spori rolul ţării pe piaţa financiară mondială şi va atrage fluxuri internaţionale de capital, a anunţat ministrul de Finanţe, Nguyen Van Thang, în Parlament, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 iun. 2025, 21:11
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea cursului de schimb și dezvoltarea pieţei de capital

Iniţiativa ar putea ajuta Vietnamul să devină un hub regional pentru activitatea financiară, sporind influenţa sa economică, conform declaraţiei lui Thang şi planurilor analizate de Reuters.

Planurile includ politici care acoperă liberalizarea cursului de schimb, activităţi bancare, dezvoltarea pieţei de capital, stimulente fiscale, simplificarea procedurilor administrative şi o forţă de muncă calificată. De asemenea, membrii centrului financiar pot folosi valută pentru tranzacţii şi îşi pot asigura finanţarea internaţională.

În primele cinci luni din acest an, fluxuri internaţionale de investiţii în Vietnam au urcat cu 7,9%, la 8,9 miliarde de dolari, în timp ce angajamentele de investiţii au crescut cu 51,1%, la 18,4 miliarde de dolari, conform datelor guvernamentale.

Dar SUA ameninţă cu taxe vamale dure mărfurile fabricate în Vietnam, dacă autorităţile de la Hanoi nu oferă concedii majore, care ar putea frâna investiţiile în ţară. Vietnamul este o bază de producţie importantă pentru multe companii, de la Samsung Electronics, Foxconn şi Intel la Nike şi Adidas.

În centrul financiar vor fi aplicate standarde de contabilitate şi financiare, inclusiv indicele minim de adecvare a capitalului şi ratele de lichiditate, atât în cazul băncilor interne cât şi a celor externe, conform cerinţelor de pe plan internaţional.

Centrul financiar va opera în două oraşe: hub-ul financiar Ho Chi Minh City, şi cel concentrat pe turism Danang.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
A scăzut cu 36.800 tep producția de gaze naturale a României în primele patru luni
A scăzut cu 36.800 tep producția de gaze naturale a României în primele patru luni
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele patru luni din 2025, de peste 2,532 milioane tone echivalent petrol, cu 36.800 tep sub cea din perioada similară a anului......
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
Lanțul de covrigării Luca a depășit în 2023 pragul de 500 de milioane de lei cifră de afaceri. Business-ul a continuat ...
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a livrat sâmbătă un nou avion 787-9 Dreamliner, companiei chineze Juneyao Airlines, potrivit publicaţiei chineze ...
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Atacurile israeliene au vizat două depozite de combustibil din Teheran, a anunțat duminică dimineața Ministerul iranian ...
OSZAR »