Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare ca efect al condamnării sale pentru corupție

Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare în urma condamnării sale, devenită definitivă, la un an de închisoare pentru corupţie în afacerea interceptărilor telefonice, potrivit unui decret publicat duminică în Monitorul Oficial, relatează AFP, potrivit Hotnews.ro.
Hotnews - D, 15 iun. 2025, 12:17
Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare ca efect al condamnării sale pentru corupție

Fostul preşedinte (2007-2012), care a fost de asemenea exclus din Ordinul Naţional al Meritului, devine astfel al doilea şef de stat francez care este lipsit de această distincţie, după mareşalul Pétain, care a rămas fără Legiunea de Onoare în urma condamnării sale în august 1945 pentru înaltă trădare şi conspiraţie cu inamicul.

Această decizie extrem de simbolică era aşteptată de când condamnarea lui Nicolas Sarkozy în afacerea interceptărilor telefonice a devenit definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Casaţie în decembrie.

În acest caz, fostul şef de stat a fost găsit vinovat că, în 2014, a încercat să mituiască un magistrat al Curţii de Casaţie, Gilbert Azibert, în speranţa de a obţine informaţii confidenţiale şi cu ajutorul avocatului său Thierry Herzog.

Toţi trei au fost condamnaţi, în primă instanţă şi în apel, la aceeaşi pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care unul fără suspendare.

În afară de dosarul interceptărilor telefonice, Nicolas Sarkozy este implicat în mai multe dosare judiciare, printre care şi o înfăţişare în faţa instanţei la începutul anului 2025, fiind suspectat de finanţarea libiană a campaniei sale prezidenţiale din 2007. Sentinţa în acest caz va fi pronunţată la sfârşitul lunii septembrie.

Excluderea din Legiunea de Onoare e automată

Odată cu respingerea ultimului său recurs în Franţa, Nicolas Sarkozy a fost supus excluderii din Legiunea de Onoare, care este automată atunci când un beneficiar este condamnat definitiv pentru o infracţiune sau primeşte o pedeapsă cu închisoarea de un an sau mai mult.

În aceste cazuri, retragerea este „de drept”, după cum a subliniat în martie Marele Cancelar al Legiunii de Onoare, generalul François Lecointre, care a semnat decretul prin care Nicolas Sarkozy a fost privat de cele două titluri între care şi Marea Cruce, cel mai înalt grad.

În cursul procedurii, fostul lider al dreptei franceze a putut face demersuri la Marea Cancelarie, potrivit unei surse apropiate cazului.

„Marele Cancelar al Legiunii de Onoare a consultat eminenţi experţi juridici pentru a se asigura că textele în vigoare au fost aplicate corect acestui caz specific”, a precizat Marea Cancelarie.

Referindu-se la cazul lui Sarkozy din martie, Marele Cancelar al Legiunii de Onoare a recunoscut că „oprobriul” excluderii a fost „extrem de dureros” pentru cei afectaţi.

Fostul şef de stat major al armatei franceze a subliniat însă importanţa sancţiunilor disciplinare în menţinerea „caracterului exemplar” al Ordinului Legiunii de Onoare.

„Aceasta este o problemă majoră”, a spus el. „Subiectul disciplinei este cu atât mai important cu cât caracterul exemplar al Ordinului depinde şi de faptul că persoanele care sunt decorate pot fi sancţionate”.

Potrivit ordinului semnat la 5 iunie, cei doi co-inculpaţi ai lui Nicolas Sarkozy, Gilbert Azibert şi Thierry Herzog, sunt de asemenea excluşi din Legiunea de Onoare şi din Ordinul Naţional de Merit.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Serbia opreşte toate exporturile de arme
Serbia opreşte toate exporturile de arme
Serbia a anunţat luni oprirea tuturor exporturilor de arme, muniţii şi echipamente militare, în plin conflict între Iran şi Israel şi într-un moment în care Moscova, cu care Belgradul a......
Afacerile lui Dragoș Anastasiu, noul viceprim-ministru al României
Afacerile lui Dragoș Anastasiu, noul viceprim-ministru al României
Dragoș Anastasiu era acționar în 20 de firme la nivelul anului 2024, conform Termene Pasp, cu o cifră de afaceri cumulată ...
Vântul complică stingerea incendiilor în Grecia. Aproximativ 444 de pompieri și 85 de vehicule luptă cu flăcările
Vântul complică stingerea incendiilor în Grecia. Aproximativ 444 de pompieri și 85 de vehicule luptă cu flăcările
Rafalele de vânt au complicat eforturile de stingere a incendiilor, care au ras păduri și pășuni în timp ce se îndreptau ...
Alertă planetară. Omenirea se confruntă cu cea mai complexă situaţie geopolitică din ultimele decenii – „Davos de vară” / Forumul economic mondial
Alertă planetară. Omenirea se confruntă cu cea mai complexă situaţie geopolitică din ultimele decenii – „Davos ...
Lumea se confruntă cu cea mai complexă situaţia geopolitică din ultimele decenii, a declarat marţi, pentru AFP, noul ...
OSZAR »