Petrom își crește participația la zăcământul offshore Han Asparuh din Bulgaria

Compania spaniolă Repsol și-a vândut participația la blocul Han Asparuh din Marea Neagră celorlalți doi parteneri, ceea ce înseamnă că Petrom, care a anunțat că va prelua participația OMV la acest bloc, și-a crescut cota.
Mihai Nicuţ - J, 11 iun. 2020, 09:05
Petrom își crește participația la zăcământul offshore Han Asparuh din Bulgaria

Statul bulgar și-a dat acordul asupra tranzacției prin care Repsol își cedează participația de 30% pe care o deținea la blocul din largul Mării Negre celorlalți doi parteneri, OMV și Total, scrie Reuters. Ca urmare, cota OMV, care urmează să fie preluată de Petrom, a crescut la 42,86%, iar cea a firmei franceze Total, care este și operatorul blocului, a crescut la 57,14%.

Blocul Han Asparuh este situat în partea vestică a zonei bulgare a Mării Negre, este unul de mare adâncime, și acoperă o suprafață de circa 14.200 de kilometri pătrați, cu o adâncime de până la 2.200 de metri.

Perimetrul a fost  concesionat mai multor companii occidentale: 40% deține firma franceză Total, 30% cea spaniolă Repsol și restul de 30% cea austriacă OMV, cea pe care o va prelua Petrom. Total este operator. Companiile au primit de la Guvernul bulgar acordul pentru explorarea și exploatarea rezurselor de petrol și gaze a perimetrului Han Asparuh în 2012. Potrivit înțelegerii anunțate atunci de oficialii de la Sofia, companiile și-au asumat investiții de un miliard de euro în explorare, iar statul bulgar ar urma să primească (bonus payment) 40 de milioane de euro.

La finalul lui 2019, Petrom a anunțat că va prelua participația OMV la acest perimteru, iar în februarie 2020, oficialii companiei au spus că ar urmează să plătească grupului-mamă OMV aproximativ 27 de milioane de euro pentru achiziționarea OMV Offshore Bulgaria, firma care deținea concesiunea. Tranzacția, care are mai multe clauze suspensive, nu se finalizase la acea dată.

“Această achiziție este în linie cu strategia noastră de a ne extinde prezența regională și este una naturală, dacă avem în vedere portofoliul nostru din Marea Neagră. Avem experiența zonei, știm ce este în Neptun Deep și geologia nu ține cont de granițe”, ne declarat atunci Peter Zeilinger, director responsabil cu partea de upstream a Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
A scăzut cu 36.800 tep producția de gaze naturale a României în primele patru luni
A scăzut cu 36.800 tep producția de gaze naturale a României în primele patru luni
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele patru luni din 2025, de peste 2,532 milioane tone echivalent petrol, cu 36.800 tep sub cea din perioada similară a anului......
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
Lanțul de covrigării Luca a depășit în 2023 pragul de 500 de milioane de lei cifră de afaceri. Business-ul a continuat ...
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a livrat sâmbătă un nou avion 787-9 Dreamliner, companiei chineze Juneyao Airlines, potrivit publicaţiei chineze ...
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Atacurile israeliene au vizat două depozite de combustibil din Teheran, a anunțat duminică dimineața Ministerul iranian ...
OSZAR »