Consumul din vârful de seară, deși este la niveluri relativ mici, de puțin peste 7.000 MW instantaneu, este acoperit într-o mare măsură din import, pe fondul absenței din sistem a unei unități nucleare și a lipsei vântului, după cum se poate vedea pe datele în timp real ale Transelectrica.
Astfel, luni, în prima seară dintr-o zi lucrătoare în care centrala de la Cernavodă funcționează cu o singură unitate, consumul de 7.300 MW de la ora 21.20 era acoperit în proporție de mai mult de un sfert (1.948 MW din import. Asta în condițiile în care centralele hidro funcționau la peste 2.400 MW, și a crescut și producția centralelor pe gaze, la peste 1.100 MW.
Marți, situația s-a repetat. La ora 21.10, consumul a ajuns, la fel, la 7.250 MW. Producția națională era de puțin peste 5.500 MW, deci, la fel, un sfert din consumul național a provenit din import. La fel, în condițiile unei producții hidro de peste 2.400 MW, a centralelor pe gaze de peste 1.100 MW și a centralelor pe cărbune de aproape 1.000 MW.
În vârfurile de seară începe să se vadă și aportul bateriilor de stocare. Astfel, marți, la aceeași oră 21.10, instalațiile de stocare descărcau în sistem energie electrică la o putere de 127 MW, adică circa 2,3% din producția națională. Cu cât instalațiile de stocare se vor înmulți, cu atât se va putea stoca mai multă energie solară produsă la jumătatea zilei – România ajunge să fie exportator de energie în unele dintre intervalele de la miezul zilei – și va fi eliberată în sistem în orele de vârf de consum, de seară sau de dimineață.
Deficitul de energie din orele de vârf face ca și prețurile din piața spot să fie foarte mari, în orele de vârf. Astfel, de exemplu energia tranzacționată marți, cu livrare miercuri seara în intervalul orar 21-22, are un preț de 1.800 de lei/MWh, de trei ori și jumătate mai mare decât media prețului PZU al zilei, care a fost de 517 lei/MWh. În contrast, la ora 11, prețul este de doar 50 de lei/MWh.
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat pentru lucrări de mentenanță în 11 mai, și, potrivit graficului de acum, va fi resincronizată la Sistemul Energetic Național în data de 28 iunie.