Avertisment DNSC – Creștere a mesajelor prin care se cere actualizarea datelor de conturi bancare şi a tentativelor de fraudă care folosesc identitatea ING România

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia în legătură cu mesajele prin care se cere actualizarea datelor de cont şi semnalează mai multe tentative de fraudă care folosesc identitatea ING România.
AGERPRES - mar, 10 dec. 2024, 12:35
Avertisment DNSC - Creștere a mesajelor prin care se cere actualizarea datelor de conturi bancare şi a tentativelor de fraudă care folosesc identitatea ING România

„Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat de mai multe tentative de fraudă prin care atacatorii încearcă să fure datele de cont bancar ale utilizatorilor, folosind identitatea ING Romania. Scenariul prezentat în aceste mesaje este necesitatea de actualizare a datelor asociate contului ING, sub diverse pretexte urgente precum închiderea definitivă a contului”, atenţionează reprezentanţii DNSC pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit acestora, în realitate, link-urile transmise prin aceste mesaje trimit, de fapt, către un site fals, similar celui oficial al ING, dar controlat de atacatori. În consecinţă, orice date introduse aici, inclusiv adrese de email sau parole, vor ajunge la atacatori şi pot fi folosite pentru furtul contului, scrie Agerpres.

Pentru protejarea de smishing, specialiştii în securitate cibernetică recomandă: nu apelaţi numere de telefon primite prin astfel de mesaje, nu faceţi clic pe linkuri din mesaje text de la surse necunoscute; contactaţi banca prin metode alternative pentru a cere lămuriri despre activităţile contului; verificaţi adresa URL a site-ului web înainte de a introduce orice informaţii personale; nu furnizaţi niciodată informaţii personale prin SMS; fiţi atenţi la mesajele text care vă solicită să acţionaţi imediat sau să furnizaţi date de urgenţă.

În cazul în care un utilizator consideră că a fost victima unui atac de smishing, specialiştii DNSC sfătuiesc să se contacteze imediat banca, în cazul în care au fost furnizate date de card sau date de autentificare la cont, să fie schimbate parolele pentru acele conturile online ale căror date au fost furnizate după accesarea unor astfel de link-uri înşelătoare şi să se activeze autentificarea în doi paşi (2FA), şi, de asemenea, să se raporteze incidentul autorităţilor pe platforma PNRISC (https://pnrisc.dnsc.ro/) sau la numărul de urgenţă 1911.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul a accelerat ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, dar susține că nu dorește să aibă arme nucleare
Teheranul a accelerat ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, dar susține că nu dorește să aibă arme nucleare
Iranul şi-a accelerat şi mai mult ritmul de producţie a uraniului înalt îmbogăţit, potrivit unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), chiar dacă şeful......
Trump spune că fabricanții auto americani, inclusiv Tesla a prietenului Musk, vor trebui să construiască în totalitate mașinile în SUA
Trump spune că fabricanții auto americani, inclusiv Tesla a prietenului Musk, vor trebui să construiască în totalitate ...
Producătorii de automobile din Statele Unite, inclusiv Tesla, trebuie să construiască în totaliate vehiculele în țară, ...
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul ...
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
OSZAR »