„PSD poate să revendice funcţia de premier. Doar că aşteptăm, dar sigur nu spunem nu, la un asemenea scenariu. Adică, într-un mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune în a avea prim-ministrul. Românii au decis în decembrie, PSD-ul a fost pe primul loc. Asta nu înseamnă că nu respectăm atribuţiile preşedintelui care consultă partidele şi, după aceea, vede care ar fi o soluţie care ar putea duce la o majoritate stabilă în Parlament. Eu cred că în forma asta trebuie să judecăm, nenegând şi fugind de responsabilitatea dată de români. Repet, am câştigat alegerile în decembrie anul trecut”, a declarat Grindeanu, într-o emisiune la PrimaTV.
El nu a confirmat că nu îşi mai doreşte funcţia de ministru al Transporturilor şi nici că portofoliul ar trebui să rămână în continuare la PSD, susţinând că nu ar vrea să vadă o persoană în acea funcţie care să se specializeze la locul de muncă.
„N-am spus nici asta (că nu mai doreşte să fie ministru al Transporturilor). Am spus că, după un număr de ani, apare această uzură, chiar dacă toată lumea îţi spune că ai făcut rezultate, s-au făcut autostrăzi, s-au făcut în aceşti ani foarte multe lucruri. Da, dar poate nu mai ai acelaşi dinamism ca la început. (…) Eu cred că cred că trebuie să discutăm şi altcumva. N-aş vrea să văd, cum s-a văzut de prea multe ori în aceşti ani, persoane care vin acolo şi îşi fac specializarea la locul de muncă, învaţă acolo cum e să fii ministru, mecanisme”, a transmis Sorin Grindeanu.
Preşedintele interimar al PSD a adăugat că nu îşi doreşte parteneriate politice care să dureze şase luni, iar în urma unor jocuri în Parlament PSD să nu mai fie parte a unei majorităţi.
„Eu nu-mi doresc parteneriate şi nici colegii mei nu îşi doresc parteneriate care să dureze şase luni şi, după şase luni, prin eventuale jocuri în Parlament, PSD-ul să nu mai fie parte a unei eventuale majorităţi. Mai bine discutăm de acum aceste lucruri şi nu ne mai încurcăm şase luni sau un an de zile”, a explicat liderul PSD.
Grindeanu a mai spus că România nu este „pe marginea prăpastiei” din punct de vedere economic, deşi situaţia care se proiectează acum nu este una „roz”, iar anumite măsuri fiscale trebuiau luate mai demult, însă alegerile au dus la această întârziere.
Liderul PSD a subliniat că unele măsuri fiscale sunt asumate prin PNRR şi vor trebui luate, însă situaţia nu este chiar de forma „vine apocalipsa”.
„Din punct de vedere economic, nu suntem pe marginea prăpastiei. Toată această imagine care se proiectează acum, sigur, nu e una roz. Sigur, anumite măsuri fiscale, aşa cum prevede şi PNRR-ul, ar fi trebuit a fi luate mai demult, dar ce să vezi, de un an de zile, suntem în alegeri de toate tipurile şi atunci e normal să existe această întârziere, acest delay de un an de zile, cât timp e campanie electorală. Dar, ele vor trebui a fi luate, sunt asumate de noi, unele dintre ele prin PNRR”, a afirmat Grindeanu, într-o emisiune difuzată de PrimaTV.
Potrivit liderului PSD, lucrurile trebuie creionate „astfel încât impactul asupra populaţiei să nu fie unul aşa cum e prezentat acum: vine apocalipsa”.
„Nu, nu e chiar în forma asta. Am văzut zilele trecute ştiri că România în primul trimestru a intrat în recesiune. Fals! Nu e adevărat. Hai să să discutăm deschis. Nu e cea mai bună situaţie economică, dar nici nu suntem într-o perioadă din aceasta dinainte de apocalipsă”, a spus Grindeanu.