Vastint, care are același acționar ca și IKEA, așteaptă deblocarea mega-proiectului de locuințe din nordul Bucureștiului

22 05. 2025
vastint panair

Vastint are în plan un proiect-gigant de locuințe în zona Sisești din București, ce urmează a fi dezvoltat pe o perioadă de 15-20 de ani, și pentru care așteaptă deblocarea PUZ-ului. Cumpărat în 2016, terenul are aproape 50 de hectare, iar dezvoltatorul a oferit și primele detalii despre proiect.

„E un proiect spectaculos. Are un parc central, de 14-15 hectare, de mărimea parcului Cișmigiu. Vrem să facem parcul imediat ce obținem PUZ-ul, pe care avem planificată o școală privată și un liceu. Pe partea cealaltă a terenului avem o zonă dedicată unei grădinițe, școli, eventual liceu, de stat. Am structurat foarte bine toate lucrurile, postul de poliție, piscinele, astfel încât să construim totul în jurul parcului. Avem nevoie de avizul arhitectului șef, iar apoi proiectul merge în Consiliul General. Sperăm să nu mai dureze mult”, a declarat Antoniu Panait, CEO Vastint, în cadrul unei întâlniri cu presa de la București.

Proiectul ar urma să fie dezvoltat în etape. De la momentul achiziții terenului, în zona Sisești s-au construit mai multe proiecte rezidențiale.

„Putem pierde forță de muncă”

Șeful Vastint România spune că dezvoltarea segmentului rezidențial este esențială pentru a asigura locuințe noi, moderne, și pledează pentru reguli clare și predictibile în urbanism, care să permită dezvoltarea coerentă a orașului: „Cred că este necesar să se deblocheze orașul, cu standarde foarte clare. Să vină cu ruleta, să se stabilească exact ce și cum trebuie făcut”, a spus Panait.

În ceea ce privește evoluția pieței, oficialul Vastint estimează că prețurile nu vor scădea semnificativ: „Poate o să stagneze un pic și apoi să crească din nou, pentru că nu se livrează. Cerere există. Orice tânăr care ia un împrumut pentru un apartament preferă unul nou, nu unul vechi”.

Acesta mai atrage atenția și asupra faptului că o creștere a chiriilor, pe fondul livrărilor tot mai puține de noi unități, comparabil cu cel din orașe precum Amsterdam sau Berlin, riscă să alunge tinerii și familiile active din oraș.

„Un element foarte important în bugetul unui tânăr sau al unei familii care se mută este chiria. Dacă aceasta este la fel sau mai mare decât în Amsterdam, Berlin sau alte orașe atractive pentru tineri, atunci vom pierde forță de muncă”, mai spune Antoniu Panait.

Cea mai mare suprafață de birouri care va fi livrată în București anul viitor

Vastint construiește în prezent cea de-a doua fază a complexului de birouri Timpuri Noi Square, care vor aduce pe piață un plus de 60.000 de mp, după ani în care în București s-au finalizat mai puține clădiri de birouri din cauza blocajului urbanistic, dar și a pandemiei care a lăsat în urmă un model de lucru hibrid.

Investiția în această etapă a proiectului depășește 100 de milioane de euro, potrivit estimărilor noastre. 300 de muncitori lucrează acum pe șantier, iar din a doua jumătate a acestui an numărul lor va crește la 1.000, număr care va fi menținut până la finele anului viitor.

Cele două noi clădiri, care includ și un spațiu culinar urban sau food hall, cum mai sunt numite, de 6.000 de mp, vor fi finalizate la finele anului viitor, cel târziu la începutul lui 2027.  Cu celelalte trei clădiri deja finalizare și închiriate 100%, întreg proiectul va avea peste 110.000 de mp de spații închiriabili la finalizare.

Din toamnă vor începe discuțiile cu potențialii chiriași care să-și mute birourile aici. Este vorba de chiriași care să ocupe suprafețe mari.

Nivelul chiriei targetat pentru această etapă este de 18-20 euro/mp, similar cu cel practicat în cele trei clădiri deja finalizate.

„Datorită taxonomiei și ESG-ului, chiriașii au început să ceară mai multe informații despre proiecte, ca urmare a presiuni la nivel de grup”, mai spune Panait.

Ce planuri sunt pentru terenul fostei fabrici Dâmbovița

Recent, Vastint a început demolarea fostei fabrici Dâmbovița din aproprierea stației de metrou Timpuri Noi.

„La proiectul Dâmbovița am avut reclamații la poliție din cauza clădirilor foarte vechi. Când le-am preluat, prima măsură a fost să închidem toate contractele de închiriere, din cauza riscului generat de aceste construcții”, a explicat Panait.

Deși în trecut a fost obținut un PUZ pentru acest teren, potrivit căruia se puteau construi clădiri de birouri și blocuri cu apartamente, dezvoltatorul nu a stabilit încă ce va construi pe acest teren și așteaptă să vadă cum vor fi primite de piață noile spații de birouri ce vor fi livrate în Timpuri Noi Square.

Vastint România este un dezvoltator imobiliar care operează pe piața locală din 2008 și face parte din Grupul Vastint, o companie internațională cu peste 35 de ani de experiență în domeniul imobiliar. Dezvoltatorul deține Timpuri Noi Square și Business Garden Bucharest, proiecte de birouri premium în București, fiecare cu câte trei clădiri, cu o suprafață totală închiriabilă de 95.257 mp. Scopul companiei este de a crea valoare pe termen lung prin investiții imobiliare.

OSZAR »