Tanczos Barna: România va atinge țintele de deficit doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor și crearea unui stat suplu

România va putea atinge ţintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor şi crearea unui stat mai suplu, a scris, marţi, pe pagina sa de socializare, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
AGERPRES - mar, 27 mai 2025, 20:34
Tanczos Barna: România va atinge țintele de deficit doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor și crearea unui stat suplu

„Execuţia bugetară din primele patru luni ale anului arată că asigurarea surselor de venituri pentru menţinerea ritmului investiţional şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă. România va putea atinge ţintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor şi crearea unui stat mai suplu. În aceste patru luni, veniturile au crescut atât ca valoare, cât şi ca pondere în PIB, ajungând la 200 de miliarde de lei. În aprilie, veniturile bugetare au fost de 59 de miliarde de lei, cu 16% mai mult faţă de aprilie 2024. Această creştere se datorează inclusiv unei colectări mai bune a TVA-ului”, a precizat demnitarul.

Potrivit ministrului de resort, în ceea ce priveşte cheltuielile, plata salariilor şi pensiilor, precum şi investiţiile care au atins un nivel-record de peste 32 de miliarde de lei, au avut un impact major asupra bugetului.

„În schimb, am reuşit să reducem risipa cu bunuri şi servicii, înregistrând chiar o uşoară scădere de 3,9% a acestora la nivelul bugetului de stat. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli a fost de 55,9 miliarde de lei, generând un deficit de 2,95%. Cifrele demonstrează că avem o economie capabilă să genereze venituri substanţiale, chiar şi într-o perioadă marcată de provocări”, a punctat oficialul.

Ministrul Finanţelor a apreciat că „totuşi, este nevoie de un angajament mai ferm pentru pentru atingerea unui echilibru sustenabil între venituri şi cheltuieli”, iar „noul Guvern va trebui să implementeze măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor”.

Deficitul bugetar s-a situat la 2,95% din PIB, după primele patru luni din 2025, comparativ cu 3,25% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 55,97 miliarde de lei, respectiv 2,95% din PIB faţă de deficitul de 57,29 miliarde de lei, respectiv 3,25% din PIB aferent celor patru luni ale anului 2024”, se menţionează în documentul publicat de MF.

După primele trei luni din 2025, deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, respectiv 43,66 miliarde lei.

Potrivit MF, veniturile totale au însumat 199,92 de miliarde de lei, în primele patru luni ale anului 2025, înregistrând o creştere de 9,4% (an/an), iar cheltuielile, în sumă de 255,89 de miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 3,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
InterCapital BET-TRN UCITS ETF ajunge la 2.000 de investitori pe Bursa de Valori București la un an de la lansare
InterCapital BET-TRN UCITS ETF ajunge la 2.000 de investitori pe Bursa de Valori București la un an de la lansare
InterCapital ETF, primul administrator de ETF-uri din Croația și Slovenia și primul furnizor internațional de ETF-uri din România, aniversează un an de la lansarea InterCapital BET-TRN UCITS......
Tanczos Barna: Perioada de grație pe care ne-o acordă Comisia Europeană pentru corectarea deficitului este scurtă și trebuie adoptate rapid măsuri de reducere a cheltuielilor și creștere a veniturilor
Tanczos Barna: Perioada de grație pe care ne-o acordă Comisia Europeană pentru corectarea deficitului este scurtă și ...
Măsurile prin care reducem cheltuielile statului şi consolidăm veniturile trebuie adoptate cât mai curând pentru a reveni ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale Land Motors ce către Bavaria Cars și AB Immo CLuj
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale Land Motors ce către Bavaria Cars și AB Immo CLuj
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Bavaria Cars S.R.L. și AB Immo Cluj S.R.L. intenționează să ...
Polonezii de la Scallier au mai deschis un parc de retail în România, la Ploiești
Polonezii de la Scallier au mai deschis un parc de retail în România, la Ploiești
Compania poloneză Scallier a anunțat deschierea unui parc de retail e 10.000 de mp la Ploiești. Este cel de-al optulea ...
OSZAR »