Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania

Irlanda a pus capăt producţiei de energie electrică în termocentrale pe cărbune, iar Spania şi Italia urmează să facă şi ele acelaşi lucru în curând, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 iun. 2025, 19:02
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania

Ultima termocentrală pe cărbune din Irlanda a fost închisă în mod oficial în comitatul Clare, după ce a funcţionat timp de peste 40 de ani, a informat compania de utilităţi ESB într-un comunicat de presă. Tot în cursul acestui an, Italia îşi va închide ultimele sale două centrale pe cărbune iar instalaţiile similare care mai funcţionează în Spania vor fi dezafectate sau transformate în centrale pe gaze, potrivit ONG-ului Beyond Fossil Fuels.

Creşterea accelerată a producţiei de energie regenerabilă în Europa, pentru combaterea schimbărilor climatice, a adus continentul în poziţia în care ponderea în reţea a energiei produse din arderea de cărbune s-a redus la jumătate, arată datele centrului de reflexie Ember. Până în 2013, cel mai poluant combustibil fosil avea cea mai mare pondere în mixul energetic al Europei.

„Acesta este sfârşitul cărbunelui în Irlanda şi începutul viitorului energiei curate”, a declarat directorul general de la ESB, Paddy Hayes.

Irlanda urmează exemplul altor ţări, precum Marea Britanie, care au renunţat la cărbune. Tranziţia a fost posibilă graţie energiei eoliene, care în prezent este responsabilă pentru mai mult de o treime din electricitatea produsă în Irlanda. Cu toate acestea, ONG-urile de mediu avertizează că dependenţa crescută de gazele naturale şi extinderea centrelor de date, mari consumatoare de electricitate, ar putea submina obiectivele climatice ale Irlandei, dacă nu vor fi făcute investiţii majore în flexibilitatea reţelei şi instalaţii de stocare.

Termocentrala pe cărbune de la Moneypoint (Irlanda) va fi ţinută în rezervă, urmând să ardă petrol dacă vor apărea situaţii de urgenţă, la ordinele operatorului de reţea EirGrid, până în 2029. Aceeaşi facilitate va găzdui mai multe active importante pentru tranziţia energetică a Irlandei, în condiţiile în care primul compensator sincron din Irlanda a început să funcţioneze aici în 2022. Este vorba de un dispozitiv care reglează frecvenţa în reţea, în contextul avansului regenerabilelor. Acest tip de stabilitate a reţelei este important pentru a menţine lumina aprinsă, chiar şi în situaţiile în care mari cantităţi de energie regenerabilă inundă reţeaua, o problemă care a ieşit la lumină cu ocazia recentului blackout din Spania.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Liderii BRICS cer o încetare a focului în Fâşia Gaza şi o retragere completă a trupelor israeliene
Liderii BRICS cer o încetare a focului în Fâşia Gaza şi o retragere completă a trupelor israeliene
Liderii din BRICS, grupul celor 11 mari ţări emergente, au cerut duminică o "încetare imediată a focului" şi o "retragere completă" a Israelului din Fâşia Gaza, într-o declaraţie comună......
Premieră în Israel – Armata anunţă că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi
Premieră în Israel – Armata anunţă că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până ...
A apărut Ghidul pentru drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale
A apărut Ghidul pentru drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale
Autoritatea Naţională pentru Cercetare aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării anunţă că a fost ...
BNS: Subvenţia de la buget acordată partidelor politice, acordată numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit
BNS: Subvenţia de la buget acordată partidelor politice, acordată numai în anii în care România se încadrează în ...
Subvenţia de la bugetul de stat pentru partidele politice ar trebuie să se acordă numai în anii în care România se ...
OSZAR »