Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a denunțat duminică disprețul fără limite al Rusiei pentru viața civililor

Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului a denunțat duminică 'disprețul fără limite al Rusiei pentru viața civililor, după bombardamentul asupra orașului Krivîi Rih (Krivoi Rog), cel mai sângeros atac împotriva unor copii după declanșarea invaziei ruse contra Ucrainei în 2022, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 06 apr. 2025, 16:05
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a denunțat duminică disprețul fără limite al Rusiei pentru viața civililor

„Utilizarea de către Federația Rusă a unei arme explozive cu rază de acțiune mare într-o zonă dens populată – și fără nicio prezență militară aparentă – demonstrează un dispreț fără limite pentru viața civililor”, a scris Volker Turk într-un comunicat, evocând posibilitatea ca aceste atacuri să constituie o crimă de război, una dintre cele mai grave încălcări ale dreptului umanitar internațional.

O echipă a Înaltului Comisariat s-a deplasat la locul atacului sâmbătă, la o zi după atac, a documentat pagubele și a stabilit numele și identitatea copiilor uciși.

„Acesta este atacul cel mai sângeros contra unor copii constatat de Înaltul Comisariat după declanșarea invaziei la scară mare în februarie 2022”, subliniază comunicatul biroului de presă al lui Volker Turk. „Este o oroare inimaginabilă: nouă copii au fost uciși, majoritatea în timp ce se jucau într-un parc, de schije ale armei militare care a explodat deasupra lor’, și-a exprimat Turk indignarea.

„O singură explozie a costat viața a 18 persoane într-o seara caldă de vineri la Krivîi Rih, în timp ce familii se adunau lângă un loc de joacă, un restaurant și clădiri rezidențiale”, a subliniat el.

Volker Turk respinge total justificarea avansată de Rusia privind o prezență militară în acel loc.

„Toți martorii au declarat că nu exista nicio prezență militară la restaurant sau în zonă în momentul loviturii”, subliniază comunicatul, care precizează că, chiar și în cazul în care militari ar fi fost prezenți, beligeranții au obligația de a da dovadă de discernământ atunci când există civili în zonă.

Înaltul Comisariat a îndemnat la declanșarea unei anchete rapide, complete și independente.

Sâmbătă, președintele ucrainean Zelenski a denunțat reacția slabă a SUA la atacul de vineri cu rachete asupra orașului său natal Krivîi Rih (Krivoi Rog), în centrul Ucrainei, atac care a făcut 18 morți și 72 de răniți, dintre care numeroși copii.

Ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink, s-a declarat ‘îngrozită’ de acest atac ‘cu rachetă balistică’, însă fără a menționa într-o primă fază originea rusă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Keir Starmer se înțelege cu Trump deoarece amâdoi țin la familie – spune premierul britanic
Keir Starmer se înțelege cu Trump deoarece amâdoi țin la familie – spune premierul britanic
Premierul britanic Keir Starmer a declarat că are o relație bună cu președintele american Donald Trump deoarece amândoi țin la familie, informează vineri dpa, citată de Agerpres. ...
Criza Nutella – Îndrăgitul produs e în pericol după ce recolta de alune a Turciei a fost afectată de îngheţ
Criza Nutella – Îndrăgitul produs e în pericol după ce recolta de alune a Turciei a fost afectată de îngheţ
La început a fost uleiul de măsline, urmat de cacao şi cafea, acum un nou produs alimentar este afectat de probleme în ...
UE a crescut cotele de import pentru grâul din Ucraina – Reuters
UE a crescut cotele de import pentru grâul din Ucraina – Reuters
Uniunea Europeană a majorat cota de import pentru grâul din Ucraina, de la un milion la trei milioane de tone, ca parte ...
Nou protest la MIPE contra tăierilor din sectorul bugetar
Nou protest la MIPE contra tăierilor din sectorul bugetar
Aproximativ 200 de angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au protestat spontan, vineri, ...
OSZAR »