Diamantele naturale au probleme din cauza tarifelor impuse de Trump și a diamantelor artificiale

Industria diamantelor traversează o perioadă dificilă, în contextul în care preşedintele SUA Donald Trump ameninţă cu tarife vamale de 10% asupra importurilor, inclusiv a diamantelor şlefuite, relatează CNBC, citat de News.ro.
News.ro - mie, 28 mai 2025, 08:22
Diamantele naturale au probleme din cauza tarifelor impuse de Trump și a diamantelor artificiale

SUA reprezintă peste jumătate din cererea globală pentru aceste pietre preţioase, iar incertitudinea privind o eventuală extindere a tarifelor afectează serios o industrie deja vulnerabilă.

Diamantele au un lanţ de aprovizionare complex, traversând mai multe continente — din minele din Africa, prin centrele de tăiere şi comerţ din Orientul Mijlociu şi Europa, până la bijutierii americani. Orice perturbare a comerţului are efecte imediate.

Deşi materiile prime precum aurul sau cuprul au fost exceptate de la taxe, industria cere ca şi diamantele să beneficieze de acelaşi tratament, considerându-le materii prime.

Pe lângă problemele comerciale, sectorul se confruntă cu o schimbare majoră de piaţă: ascensiunea diamantelor sintetice (lab-grown). Acestea sunt identice din punct de vedere chimic, imposibil de deosebit cu ochiul liber şi se vând cu până la 80% mai ieftin. În SUA, peste jumătate dintre inelele de logodnă cumpărate în ultimul an au avut diamante sintetice, potrivit studiului The Knot.

Preţul diamantelor naturale a scăzut cu aproape 60% faţă de vârful din martie 2022. Analiştii spun însă că piaţa se apropie de un punct de echilibru între cele două tipuri de pietre, diferenţele de preţ fiind acum suficient de mari pentru a crea o distincţie clară.

În acest context, unii giganţi îşi regândesc strategia. De Beers, unul dintre cei mai mari jucători din industrie, a anunţat închiderea brandului său de bijuterii cu diamante sintetice, Lightbox, concentrându-se exclusiv pe diamantele naturale.

„Declinul valorii diamantelor sintetice subliniază diferenţierea tot mai mare faţă de cele naturale”, a spus CEO-ul Al Cook.

În aceste condiţii, industria diamantelor rămâne prinsă între tarifele americane, incertitudinile economice globale şi schimbările rapide ale preferinţelor consumatorilor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană a acordat Ucrainei încă un miliard de euro, ca parte a unui ajutor promis de G7
Uniunea Europeană a acordat Ucrainei încă un miliard de euro, ca parte a unui ajutor promis de G7
Uniunea Europeană a transferat vineri încă un miliard de euro către Ucraina, ca parte a unui pachet de ajutor important promis de G7, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der......
MAE recomandă ferm cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai
MAE recomandă ferm cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare ...
Producția de petrol a României a scăzut cu 7,1% în primele patru luni ale anului, în timp ce importurile au crescut cu aproape 37%
Producția de petrol a României a scăzut cu 7,1% în primele patru luni ale anului, în timp ce importurile au crescut ...
România a produs, în primele patru luni din 2025, o cantitate de ţiţei de 840.000 de tone echivalent petrol (tep), cu ...
Trump a declarat că a realizat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf și imobiliare
Trump a declarat că a realizat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf și imobiliare
Donald Trump a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf şi alte afaceri, într-o ...
OSZAR »