Curs BNR la peste 5 lei/euro, inflaţia de 5,45%, în următoarele 12 luni – CFA România

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut uşor, în luna mai, cu 0,3 puncte, până la valoarea de 47,4 de puncte, iar peste jumătate dintre analiştii asociaţiei (53%) anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, până la 5,45%. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 88% dintre participanţi prognozează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru următoarele şase luni, este de 5,0130 lei pentru un euro, în timp ce pentru 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0605 lei pentru un euro.
AGERPRES - J, 27 iun. 2024, 11:05
Curs BNR la peste 5 lei/euro, inflaţia de 5,45%, în următoarele 12 luni - CFA România

Potrivit unui comunicat de presă al CFA România, majorarea Indicatorului de Încredere Macroeconomică s-a datorat creşterii cu 1,1 puncte a componentei de condiţii curente a indicatorului, scrie Agerpres.

Rata anticipată a inflaţiei, pentru orizontul de 12 luni (iunie 2025), s-a redus faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5,45%. În acelaşi timp, aproximativ 53% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei, în următorul an.

Curs BNR: Peste 5 lei/euro

Cursul de schimb euro/leu va creşte în următoarele 12 luni, estimează în jur de 88% dintre participanţi, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru următoarele şase luni, este de 5,0130 lei pentru un euro, în timp ce pentru 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0605 lei pentru un euro.

„Luna mai a adus o ajustare în sens crescător a deficitului bugetar aşteptat pentru acest an. Anticipaţiile atât în ceea ce priveşte rata inflaţiei, cât şi ratele de dobânda au reintrat în trendul descendent. Însă reducerea ratei inflaţiei către ţintă va fi lentă, principalul risc fiind politica fiscală”, a declarat, în comunicatul citat, Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Cercetarea are loc în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marţi premierul slovac Robert Fico, aducând în discuţie pentru prima dată oportunitatea apartenenţei ţării sale......
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Statele Unite ştiu exact unde "se ascunde" liderul suprem iranian, ...
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a milioane de cetățeni israelieni
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a ...
Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia că în spaţiul online circulă clipuri şi ...
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Comisia Europeană a propus, marţi, măsuri de accelerare a investiţiilor şi a producţiei în domeniul apărării pentru ...
OSZAR »