Costescu despre Tarom: Tratarea necorespunzătoare a pasagerilor riscă să afecteze imaginea companiei

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a reacţionat, miercuri seară, după protestul angajaţilor direcţiei tehnice din Tarom şi incidentul de la Budapesta, în care o aeronavă s-a întors din zbor, şi a cerut anagajaţilor şi conducerii să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, avertizând că întârzierile repetate ale curselor Tarom, tratarea necorespunzătoare a pasagerilor şi comunicarea defectuoasă cu angajaţii riscă să afecteze imaginea companiei, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 16 mart. 2016, 20:37
Costescu despre Tarom: Tratarea necorespunzătoare a pasagerilor riscă să afecteze imaginea companiei

Reacţia ministrului vine după ce compania Tarom a fost afectată, miercuri, de două incidente separate. În cursul după amiezii, câteva sute de tehnicieni ai companiei, care lucrează în hangarul deţinut de compania de stat în zona Cargo a aeroportului Otopeni şi se ocupă cu mentenanţa aeronavelor, au organizat un protest spontan.

Motivele protestului au fost trimiterea unui avion pentru revizie în Bacău – reducând, astfel, activitatea tehnicienilor Tarom – şi neplata unor ore suplimentare, potrivit liderului Sindicatului Tehnic Tarom, Aurel Curdov.

„După acţiunea de protest a salariaţilor Tarom din cadrul Direcţiei Tehnice, desfăşurată pe parcursul zilei de astăzi, 16 martie, solicit atât angajaţilor companiei, cât şi managementului executiv să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, fără a periclita regularitatea zborurilor şi siguranţa pasagerilor”, a declarat Costescu, citat într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.

Al doilea incident a avut loc la Budapesta, unde o aeronavă Tarom în care se afla preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a decolat de pe aeroport şi urma să ajungă la Bucureşti. Avionul a avut probleme la scurt timp după decolare, când cabina de pasageri s-a umplut de fum, şi a aterizat de urgenţă, cu un singur motor.

„Întârzierile repetate ale curselor Tarom, tratarea necorespunzătoare a pasagerilor şi comunicarea defectuoasă a managementului cu angajaţii riscă să afecteze imaginea companiei”, a avertizat ministrul.

„Toate acestea, coroborate cu incidentul în care a fost implicată aeronava Tarom la Budapesta, mă determină să solicit Autorităţii Aeronautice Civile din România, conform competenţelor instituţiei, să finalizeze mâine, 17 martie 2016, investigaţia de la Tarom”, a mai spus Costescu.

Ministrul „recomandă” întrunirea de urgenţă a consiliului de administraţie al Tarom, „care să ia act de concluziile raportului, de situaţia generală creată în companie şi să acţioneze conform atribuţiilor legale”.

Anterior, la finalul şedinţei de guvern de miercuri, Dan Costescu a anunţat că că în următoarele săptămâni vor avea loc unele schimbări la Tarom, fără să dea detalii.

Compania Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi este controlată de Ministerul Transporturilor. Compania aeriană operează peste 50 de destinaţii proprii şi deservite de parteneri. Flota Tarom cuprinde 24 aeronave Airbus, Boeing şi ATR.

Te-ar mai putea interesa și
Miruță: Îmi propun ca unele dintre companii să fie listate la bursă; niciuna în care statul român să nu aibă control
Miruță: Îmi propun ca unele dintre companii să fie listate la bursă; niciuna în care statul român să nu aibă control
Realizarea unui audit serios al companiilor de stat aflate în portofoliul Ministerului Economiei, în vederea eficientizării acestora, se află în programul pe care l-am prezentat în Parlament,......
Site‑urile și aplicațiile mobile din România, accesibile persoanelor cu dizabilități din 28 iunie
Site‑urile și aplicațiile mobile din România, accesibile persoanelor cu dizabilități din 28 iunie
România va implementa oficial legea care impune ca site-urile web și aplicațiile mobile din diverse domenii, precum comerț ...
O nouă țară intră pe lista cu roaming gratuit în UE din 2026
O nouă țară intră pe lista cu roaming gratuit în UE din 2026
Comisia Europeană a propus integrarea Ucrainei în zona de roaming a UE începând din ianuarie 2026. Acest lucru le va ...
Ilie Bolojan, la Consiliul Național al PNL: Fără o schimbare parțială de persoane în conducerea partidului n-avem nicio șansă în viitor
Ilie Bolojan, la Consiliul Național al PNL: Fără o schimbare parțială de persoane în conducerea partidului n-avem nicio ...
Preşedintele interimar al PNL, premierul Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că noul statut introduce competiţie în ...
OSZAR »