Chiriile au „explodat” în Germania. Proteste în marile oraşe

Germanii se pregătesc vineri să iasă în stradă pentru a protesta faţă de chiriile în creştere, în cadrul unei campanii de trei zile lansate de iniţiativa "Mietenstopp" ("îngheţarea chiriei"), relatează dpa.
AGERPRES - vin, 23 mai 2025, 10:02
Chiriile au

Acţiunea, care se desfăşoară până duminică, include mitinguri, campanii cu fotografii şi discuţii cu cei afectaţi de creşterea costurilor locuirii, scrie Agerpres.

Cu susţinerea a aproximativ 180 de organizaţii partenere, sunt planificate demonstraţii în oraşe ca Munchen, Koln şi Bremen.

„Este inacceptabil că tot mai mulţi oameni cheltuiesc 30%, 40% sau chiar mai mult din venitul lor numai pe chirie”, a subliniat Stefan Korzell, membru al consiliului de conducere al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB), care susţine campania.

Potrivit unei analize a Institutului german pentru cercetări economice (DIW), chiriile de bază nete din Germania au crescut cu 64% din 2010. Anul trecut creşterea a fost de aproximativ 4%, atât în cazul clădirilor existente, cât şi al celor noi.

Korzell a numit creşterea chiriilor un „scandal socio-politic”, avertizând că această tendinţă riscă şi să agraveze deficitul de mână de lucru calificată din Germania. „Din ce în ce mai mulţi lucrători nu reuşesc să găsească locuinţe la preţuri accesibile în apropiere de locul lor de muncă”, a notat el.

DGB şi grupurile partenere cer îngheţarea chiriilor la nivel naţional pe şase ani.

Chiriile din Germania au crescut cel mai mult în capitala Berlin, unde preţurile au înregistrat o creştere de aproape 5% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform cifrelor publicate la începutul acestei luni de VdP (Verband deutscher Pfandbriefbanken, asociaţia băncilor germane specializate pe credite ipotecare).

Spre deosebire de multe alte capitale europene, locuinţele din Berlin erau mult mai ieftine în comparaţie cu alte oraşe mari germane, în parte dată fiind izolarea oraşului înainte de reunificarea Germaniei. Dar, pe măsură ce Berlinul a devenit mai popular, în ultimii ani, atât pentru vizitatori şi cât şi pentru investitori, chiriile şi preţurile proprietăţilor au urcat semnificativ.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...
OSZAR »