China vrea să reglementeze mai bine recunoaşterea facială

Companiile din China care utilizează recunoaşterea facială vor trebui să obţină un consimţământ sau o autorizaţie legală înainte de a colecta informaţii personale, conform unui proiect de reglementări publicat marţi într-o ţară avansată în privinţa acestor tehnologii, potrivit AFP.
AGERPRES - mar, 08 aug. 2023, 13:40
China vrea să reglementeze mai bine recunoaşterea facială

China este una dintre ţările din lume cu cel mai mare număr de camere de supraveghere. Străbătând imensul teritoriu chinez, cele mai eficiente modele sunt cuplate cu recunoaşterea facială pentru a facilita munca forţelor de ordine, scrie Agerpres.

Utilizarea acestei tehnologii de identificare personală devine, de asemenea, din ce în ce mai frecventă în anumite locuri private, în special la intrarea în complexe rezidenţiale, companii sau hoteluri. Plata prin recunoaştere facială este, de asemenea, în creştere.

Cu toate acestea, recunoaşterea facială ar trebui utilizată numai „atunci când este strict necesar”, iar alte mijloace ar trebui folosit prioritar pentru verificarea identităţii, se arată în proiectul de regulament.

Utilizarea acestei tehnologii pentru „prelucrarea informaţiilor referitoare la faţă va trebui să fie supusă consimţământului individual sau scris, în conformitate cu legea”, adaugă textul.

„Nicio organizaţie sau individ nu va folosi recunoaşterea facială în scopul analizării etniei sau religiei […] cu excepţia menţinerii securităţii naţionale”, se arată în proiect, deschis consultării publice până la 7 septembrie.

Mai multe companii chineze sunt incluse pe lista neagră a Trezoreriei SUA, care le acuză că au dezvoltat tehnologii pentru a-i identifica în mod specific pe membrii grupului etnic uigur din China, într-un context de represiune în Xinjiang (nord-vest).

Unul dintre ele este SenseTime, care dezvoltă aplicaţii de recunoaştere facială şi de imagine pentru monitorizarea mulţimii şi verificarea identităţii.

China are multe start-up-uri în acest domeniu.

La o expoziţie organizată în iunie la Beijing, mai multe companii au prezentat AFP produse care pot identifica comportamente „nedorite” şi pot scana feţe de la o distanţă de peste 100 de metri.

Te-ar mai putea interesa și
Pacienţii aşteaptă, în medie, 460 de zile ca să obţină medicamente inovatoare compensate după aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului – studiu
Pacienţii aşteaptă, în medie, 460 de zile ca să obţină medicamente inovatoare compensate după aprobarea Agenţiei ...
Pacienții din ţara noastră pot primi medicamentele inovatoare de care au nevoie abia după 460 de zile, în medie, de la momentul în care au fost aprobate pentru compensare de către Agenţia......
E-factura nu a rezolvat nici pe departe problema gap-ului de TVA, dar a creat o economie națională mai eficientă. Colectarea TVA a crescut doar cu 15% după implementarea e-factura
E-factura nu a rezolvat nici pe departe problema gap-ului de TVA, dar a creat o economie națională mai eficientă. Colectarea ...
E-factura nu ajută la colectarea TVA. Aceasta este concluzia studiului efectuat de o companie specializată în automatizarea ...
UE e gata să accepte tarife generale de 10% pentru bunurile exportate în SUA
UE e gata să accepte tarife generale de 10% pentru bunurile exportate în SUA
Negociatorii de la Bruxelles speră ca prin acceptarea unor tarife generale de 10% la toate bunurile exportate de UE în ...
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,2% în primul trimestru din 2025, în scădere de ...
OSZAR »