Cât ne mai ţine „sârma”? România a importat aseară energie electrică la o putere de peste 2.000 MW

Importurile de electricitate al României au depășit pragul de 2.000 MW orari, fondul unui consum obișnuit și în condiții meteo normale, o situație care nu s-a întâlnit de multă vreme.
Economica.net - J, 15 oct. 2020, 05:55
Cât ne mai ţine

Miercuri, 14 occtombrie, la ora 19.10, România importa energie electrică la o putere 2.133 MW, potrivit datelor Transelectrica, pe fondul unui consum relativ modest pentru vârful de seară, circa 7.500 MW în acel moment.

Producția totală la acea oră era de nici 5.400MW, ceea ce înseamnă că mai mult de un sfert din consumul de electricitate al țării (respectiv 28%) a provenit din import.

La acea oră s-a remarcat, pe lângă aportul destul de redus al vântului (eolienele produceau la o putere de 406 MW) și mai scăzut decât de obicei al centralelor hidro, pentru acea oră (1.920 MW), o producție foarte mică a centralelor pe gaze, care generau la acel moment doar 400 MW.

Principala cauză a unei producții naționale atât de mici pare a fi intrarea în revizie a centralei pe gaze în ciclu combinat a Petrom de la Brazi, cea mai mare astfel de unitate din țară, care are o putere de 860 MW. Potrivit datelor Transelectrica, aceasta este în revizie anuală între 13 și 26 octombrie.

Pe lângă aceasta, a mai avut loc și o avarie la CET Galați și una la termoentrala Mintia, alături de opriri planificate ale mai multor grupuri de mare capacitate, cum ar fi unul la centrala Turceni și unul la hidrocentrala Porțile de Fier.

Cu aceste importuri, țara pare a fi ajuns foarte aproape de limita tehnică pe liniile de interconexiune cu rețelele vecine. “La energie electrică, nu putem importa mai mult de 2.100 – 2.200 de MW, iar asta în momente de vârf ar putea să nu fie suficient”, spunea la începutul anului ministrul Economiei și Energiei, Virgil Popescu.

Și în această dimineață, importam la o putere de circa 1.700 MW.

 

Te-ar mai putea interesa și
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a folosi numerarul
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a folosi numerarul
Parlamentul sloven a început vineri o procedură oficială pentru introducerea în Constituţia ţării a dreptului de a utiliza numerar, transmite agenția spaniolă de presă EFE, relatează......
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR ...
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
OSZAR »