Carburanții s-au scumpit din nou azi, prețurile revin peste 7 lei pe litru. Cât costă acum benzina și motorina

Carburanții auto s-au scumpit azi, pentru a doua oară la rând, pe fondul scumpirii petrolului și a devalorizării leului față de dolar. 
Mihai Nicuţ - mar, 13 mai 2025, 07:19
Carburanții s-au scumpit din nou azi, prețurile revin peste 7 lei pe litru. Cât costă acum benzina și motorina

Stația Petrom de pe strada Braşov din Sectorul 6, Bucureşti, monitorizată de noi, afișa în dimineața zilei de 8 mai un preț al benzinei standard de 6,91 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,01 lei pe  litru.

Așadar, față de zua precedentă, Petrom a crescut azi dimineață și prețul benzinei șl prețul motorinei cu 4 bani pe litru, mișcare de preț care va fi vizibilă la toate celelalte mari benzinării de lanț din România.

Este a doua scumpire operată consecutivă operată de liderul pieței, după cea care a avut loc în data de 8 mai, atunci când Petrom a crescut prețul benzinei cu 4 bani pe litru, menținând prețul motorinei. Aceste scumpiri vin după o perioadă lungă de ieftiniri, care a durat mai mult de o lună de zile și care au anulat practic scumpirea de la pompă operată la începutul anului, atunci când au crescut accizele.

Scumpirea este cauzată, cel mai probabil de cotațiile internaționale ale petrolului la care se adaugă și devalorizarea monedei naționale.

Preţurile petrolului au crescut luni cu aproximativ 1,5%, iar în timpul tranzacţiilor au atins cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, după ce Statele Unite şi China au convenit o reducere temporară a tarifelor vamale, alimentând speranţele privind încheierea războiului comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii, transmite Reuters. Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,47%, ajungând la 64,85 dolari pe baril, în timp ce ţiţeiul american West Texas Intermediate (WTI) s-a apreciat cu 1,38%, la 61,86 dolari pe baril.

Acordul SUA-China, considerat mai favorabil decât se anticipa, a dus la creşteri accentuate ale burselor de pe Wall Street, ale dolarului american şi ale preţului petrolului, în contextul în care cei mai mari consumatori de petrol din lume par hotărâţi să pună capăt unui conflict comercial care a amplificat temerile privind o posibilă recesiune globală.

”Aceasta este o detensionare mai amplă decât erau aşteptările şi reprezintă o îmbunătăţire a perspectivei, deşi procesul de negociere va rămâne probabil dificil,” au declarat analiştii băncii ING.

Preţurile petrolului atinseseră în aprilie cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, din cauza îngrijorărilor privind impactul războiului comercial asupra creşterii economice globale şi cererii de petrol. În acelaşi timp, OPEC a decis să-şi majoreze producţia mai mult decât era estimat.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cursul de schimb, leul s-a depreciat față de dolar, moneda în care se fac tranzacțiile cu petrol la nivel global. Dolarul a crescut față de leu cu circa 4,5% de la începutul lunii.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de benzinării, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

România consumă anual circa opt milioane de tone de carburanți, preponderent motorină.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Premier Energy negociază vânzarea a 20 % din firma Premier Energy Furnizare, iar posibil cumpărător este chiar un partener de afaceri cu care derulează o parte din business-ul din România...
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele israeliene au tras spre o delegație occidentală. Unul dintre diplomații atacați e român
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat "îngrijorarea deosebită" într-o convorbire urgentă cu ambasadorul ...
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi ...
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Compania Evergent Investments (fosta SIF Moldova) înformează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București ...
OSZAR »