BYD a vândut mai bine ca Tesla în Europa luna trecută în premieră

Producătorul chinez BYD a vândut luna trecută mai multe automobile electrice în Europa decât Tesla, pentru prima dată în istorie, potrivit unui raport publicat de firma de consultanță JATO Dynamics, în condițiile în care gama de modele învechită și opiniile politice ale directorului general Elon Musk au redus cererea pentru automobilele produse de constructorul american, transmit Reuters și Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 mai 2025, 12:33
BYD a vândut mai bine ca Tesla în Europa luna trecută în premieră

Potrivit JATO Dynamics, în luna aprilie, constructorul chinez BYD a vândut 7.231 de vehicule electrice pe baterie în Europa, spre deosebire de 7.165 de unități în cazul Tesla.

„Acesta este un moment de cotitură pentru piața auto din Europa, în special dacă ții cont de faptul că Tesla a dominat piața automobilelor electrice pe baterie din Europa timp de mai mulți ani, în timp ce BYD a început, în mod oficial, operațiunile dincolo de Norvegia și Țările de Jos abia la finele lui 2022”, a declarat analistul Felipe Munoz.

Per total, cererea de vehicule electrice în Europa a rămas una solidă. Înmatriculările de automobile electrice pe baterie au crescut cu 28% în ritm anual în luna aprilie, impulsionate în principal de mărcile chineze.

În pofida deciziei UE de a impune tarife la vehiculele electrice Made in China, înmatriculările de astfel de autoturisme au crescut cu 59% în luna aprilie a acestui an comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în timp ce constructorii din Europa, Japonia, Coreea de Sud și SUA au înregistrat o creștere de 26% în ritm anual.

În 2024, Tesla a raportat primă scădere a livrărilor în ritm anual, iar analiștii se așteaptă la o nouă scădere în acest an, după un declin de 13% în primul trimestru. Totuși, la începutul acestei săptămâni, Elon Musk a spus că Tesla a reușit să își relanseze vânzările, adăugând că cererea este solidă în alte regiuni decât Europa.

Opiniile politice ale lui Musk au declanșat un val de proteste împotriva Tesla în SUA și Europa, ceea ce a dus la o scădere a vânzărilor. În plus, oprirea producției, pentru a moderniza fabricile în vederea producției noii versiuni a crossover-ului Model Y, a condus la o diminuarea a producției și vânzărilor Tesla în primul trimestru.

Analiștii sunt de părere că un alt motiv pentru scăderea vânzărilor Tesla are legătură cu faptul că clienții așteaptă să apară pe piață versiunile mai ieftine ale noului Model Y, cel mai bine vândut vehicul al constructorului american.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...
OSZAR »