Avertisment din București al celui mai cunoscut specialist britanic în taxe: Nu lăsați politicienii să vă îngroape cu reguli și restricții! Creșterea taxelor și investițiile statului, un miraj care duce la dezastru

Richard Teather, cel mai important specialist britanic în taxare offshore și concurență fiscală, a venit la București pentru a vorbi despre libertățile economice, într-un moment în care creșterea taxelor și impozitelor a devenit inevitabilă în România sufocată de cheltuielile bugetare tot mai mari. Într-o prezentare ținută în cadrul "Free Market Road Show", consultantul fiscal a încercat să demonstreze de ce creșterea taxelor, ca și un nivel ridicat al cheltuielilor guvernamentale, duc, în final, la prăbușire economică, deși într-o primă fază dau impresia de prosperitate.
Şerban Buşcu - D, 08 iun. 2025, 22:12
Avertisment din București al celui mai cunoscut specialist britanic în taxe: Nu lăsați politicienii să vă îngroape cu reguli și restricții! Creșterea taxelor și investițiile statului, un miraj care duce la dezastru

Creșterea taxelor și investițiile făcute de stat în economie prin creșterea cheltuielilor bugetare reprezintă un miraj toxic, care, pe termen mediu și lung, provoacă regres economic. Astfel se poate sintetiza  prezentarea ținută de consultantul britanic Richard Teather(foto) , unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniul fiscal, la Free Market Road Show, un eveniment organizat de Universitatea Româno-Americană.

Apelând la cerecetările mai multor economiști celebri, susținători ai piețelor libere, Teather a arătat că majorarea taxelor are un impact pozitiv asupra bugetului, însă doar într-o primă fază, pentru că ulterior încasările tind să scadă abrupt. În același timp, un nivel ridicat al intervenției statului în economie, prin creșterea cheltuielilor, poate genera locuri de muncă și avans economic, însă doar în faza inițială, pentru că, ulterior, efectul este unul profund negativ, cu impact mai ales asupra tinerilor care vor avea dificultăți în demersul de a își găsi un loc de muncă.

„Mergeți, explorați, învățați, creați. Nu lăsați politicienii să vă tragă în jos cu reguli și restricții. Aveți curajul să priviți lumea ca pe un loc plin de oportunități.”, a îndemnat consultantul britanic. El a venit și cu un exemplu simplu, care arată de ce taxe mai mari înseamnă, în final, o economie mai slabă și o viață mai proastă pentru cetățeni. „Un exemplu simplu: am o grădină, iar iarba trebuie tunsă. Aș putea fie să tund eu iarba, fie să scriu un articol despre fiscalitate, să-l vând unei reviste și să plătesc un grădinar. Dacă primesc 70 de euro pentru articol și plătesc grădinarul cu 30 de euro, toată lumea câștigă: eu, redactorul, grădinarul, cititorii, pub-ul la care grădinarul oprește pentru o bere. Dar dacă taxele intervin și mie îmi rămân doar 34 de euro, iar grădinarul trebuie să fie plătit cu 46 de euro ca să-i rămână 30 net, tranzacția devine ineficientă. Renunț la scris și tund singur iarba. Astfel, redacția pierde articolul, grădinarul pierde clientul, pub-ul pierde vânzarea, iar economia pierde un lanț de valoare. Iar statul nu mai încasează nimic. Aceasta nu este doar o anecdotă. Se întâmplă de milioane de ori, în economie, la scară mică și mare. Companiile iau decizii de investiție în funcție de randamentul net. Dacă taxarea e prea mare, proiectele nu mai sunt viabile.”, a spus Teather.

 

Redăm, mai jos, principalele idei exprimate în prezentarea ținută la București, poate nu întâmplător într-un moment în care cheltuielile statului au ajuns la niveluri uriașe, iar majorarea taxelor este pare inevitabilă în România:

 

  • Adam Smith a analizat cauzele prosperității naționale și a afirmat că „pentru a duce un stat din cea mai adâncă sărăcie către cea mai mare prosperitate nu este nevoie decât de pace, impozite ușor de suportat și o administrare tolerabilă a justiției”

 

  • În acest context, Art Laffer a introdus celebra curbă care îi poartă numele: inițial, creșterea taxelor duce la creșterea veniturilor statului. Dar, dincolo de un anumit punct, majorarea cotelor fiscale determină scăderea încasărilor. Aceasta nu înseamnă că orice reducere fiscală se autofinanțează, dar sugerează că taxarea excesivă devine contraproductivă. Curba a fost desenată de Laffer pe un șervețel, într-o discuție informală cu Ronald Reagan. Însă Ludwig von Mises formulase aceeași idee anterior: un sistem fiscal devine autodistructiv dacă depășește un anumit prag. Dacă taxele sunt prea mari, statul colectează mai puțin.
  • Este important să înțelegem că fiecare tip de impozit are propria „curbă Laffer”, iar oamenii reacționează diferit la fiscalitate. Unii aleg să muncească mai mult, alții își reduc activitatea. Tinerii, de exemplu, vor fi mai dispuși să compenseze fiscalitatea ridicată. Persoanele aflate la final de carieră ar putea alege să muncească mai puțin. În trecut, femeile erau mai afectate de impozitele marginale mari, deoarece, dacă veniturile nete nu justificau costurile cu îngrijirea copiilor, rămâneau acasă. Astăzi, efectul rămâne, indiferent de gen.

 

  • Richard Rahn a propus o abordare diferită: analiza impactului fiscalității asupra economiei. El a argumentat că, până la un anumit punct, creșterea cheltuielilor publice – dacă sunt direcționate eficient – poate stimula economia. Dar dincolo de acel prag, efectul este opus: taxarea excesivă duce la stagnare și scădere economică.

 

  • Datele arată că, atunci când statul cheltuie peste 42% din PIB, capacitatea economiei de a genera locuri de muncă se prăbușește. Țările cu taxe mari înregistrează o creștere economică slabă și o rată scăzută de angajare. Singura excepție aparentă este Italia – dar încrederea în statisticile guvernamentale italiene este, notoriu, redusă. Aceasta este realitatea tinerilor care ies acum de pe băncile facultăților. Le este greu să găsească un loc de muncă, să își permită o locuință, să atingă nivelul de trai al părinților. Politicienii pot exploata această frustrare și pot promite soluții rapide prin mai mult control, mai multe reglementări și cheltuieli publice. Dar pe termen lung, rezultatul este stagnarea economică și pierderea oportunităților.

 

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul anunță că încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear au fost uciși de Israel, ajungându-se astfel la cifra de nouă experți atomici eliminați în urma atacurilor de ieri și azi
Teheranul anunță că încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear au fost uciși de Israel, ajungându-se ...
Iranul a anunţat sâmbătă moartea altor trei oameni de ştiinţă din domeniul nuclear în atacurile israeliene, ceea ce ridică numărul experţilor din programul atomic iranian ucişi în......
Iranul renunță la negocierile cu SUA, pe care le consideră fără sens după atacurile Israelului
Iranul renunță la negocierile cu SUA, pe care le consideră fără sens după atacurile Israelului
Ministerul iranian de Externe a declarat sâmbătă că nu are "sens" ca Iranul să participe duminică la discuţiile preconizate ...
Demonstrațiile violente continuă în Irlanda de Nord. Polițiștii au fost atacați pentru a cincea noapte consecutiv
Demonstrațiile violente continuă în Irlanda de Nord. Polițiștii au fost atacați pentru a cincea noapte consecutiv
Poliţia a fost atacată pentru a cincea noapte consecutiv în Irlanda de Nord, într-o aşa-zisă "săptămână a ruşinii" ...
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele spre și dinspre Dubai și Abu Dhabi
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele ...
Transportatorul aerian Wizz Air a transmis atăzi o notificare de presă în care anunță că, din cauza escaladării conflictului ...
OSZAR »