„Dar să nu fiți deloc surprinși dacă grecii se vor întinde și în iunie fiindcă mai au de meșterit la câteva pasaje pe care trebuie mutat traficul local ca să execute ce-a mai rămas la sol, lipsesc rosturile de dilatație pe mai multe structuri de pe autostradă și mai sunt destule mărunțișuri de migălit”, mai spun joi cei de la API.
Și secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis marți imagini noi cu lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0. Potrivit lui, acest lot urmează să fie dat în trafic la finalul lunii mai.
Acesta a prezentat într-un video evoluția lucrărilor din ultima săptămână, in principalele puncte de lucru. Potrivit imaginilor, la pasajul peste A1 București – Pitești a fost finalizată montarea parapetului metalic.
Pasionații de infrastructură au postat și în weekend imagini comparative cu evoluția lucrărilor la lotul 3 Sud Bragadiru – Joița din Autostrada Bucureștiului A0. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune la rândul său că acest lot de peste 17 kilometri ar trebui finalizat până la începutul sezonului estival.
La sfârșitul lunii martie, secretarul de stat în Transporturi anunța începerea lucrărilor de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud. Acesta își menținea și atunci estimarea conform căreia lotul care închide semicercul Autostrăzii Bucureștiului pe sud va fi gata în mai.
Autostrada Bucureștiului A0, lot 3 Sud, Bragadiru – Joița
Antreprenor: ASOCIEREA AKTOR TECHNICAL SOCIETE ANONYME (AKTOR S.A.) – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L.
Lungime: 17,965 km;
Valoare contract: 853,422 milioane de lei fără TVA;