Armata a preluat puterea în Thailanda. SUA şi UE condamnă lovitura de stat

Şeful armatei terestre thailandeze, generalul Prayut Chan-O-Cha, a anunţat joi că armata a preluat puterea pentru a pune capăt crizei politice care durează de mai mult de o jumătate de an, însă Statele Unite şi Uniunea Europenă au condamnat lovitura de stat, relatează agenţiile Reuters şi AFP.
Economica.net - vin, 23 mai 2014, 02:58
Armata a preluat puterea în Thailanda. SUA şi UE condamnă lovitura de stat

La două zile după ce a ordonat impunerea legii marţiale, generalul Chan-O-Cha a apărut la televiziunea naţională şi a citit în direct o declaraţie în care a anunţat suspendarea Constituţiei, a cerut membrilor guvernului să se prezinte la o cazarmă a armatei, iar mass-media private să difuzeze numai buletinele noii administraţii militare.

Anterior, el a somat facţiunile politice rivale să ajungă la un compromis, dar, întrucât acestea nu au reuşit să se înţeleagă, generalul a decis să preia puterea. El a dat de asemenea un ultimatum simpatizanţilor acestor formaţiuni care demonstrau în stradă să revină la casele lor, lucru care s-a şi întâmplat după ce armata a tras focuri de avertisment pentru a determina participanţii la un miting pro-guvernamental să se disperseze.

De când a devenit monarhie constituţională, în anul 1932, Thailanda a cunoscut 18 lovituri de stat sau tentative de lovitură de stat. Ultima s-a produs în anul 2006, când înlăturarea premierului Thaksin Shinawatra a condus la o serie de crize ce au scos în stradă partizanii şi adversarii acestuia, care, deşi se află în exil, rămâne figura politică ce divizează încă această ţară.

Criza actuală, soldată cu 28 de morţi şi peste 700 de răniţi în urma confruntările de stradă, a început în toamna anului trecut odată cu demonstraţiile la care participanţii au cerut plecare sorei sale de la putere, Yingluck, prim-ministru din anul 2011. Aceasta a fost destituită de justiţie la începutul lunii mai, dar membrii cabinetului ei nu şi-au părăsit posturile deşi a fost desemnat un premier interimar.

Într-o primă reacţie după lovitura de stat, Departamentul american al Apărării a anunţat că va reexamina asistenţa militară pentru Thailanda şi angajamentele faţă de această ţară, care este unul dintre aliaţii Statelor Unite. La rândul ei, o purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton a cerut Thailandei ‘să revină rapid la un proces democratic legitim’ şi să organizeze cât mai repede alegeri libere.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul anunță că a repatriat încă 37 de cetățeni români aflați în zona de conflict din Orientul Mijlociu
Guvernul anunță că a repatriat încă 37 de cetățeni români aflați în zona de conflict din Orientul Mijlociu
Încă 37 de cetăţeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat şi membri ai familiilor acestora au fost repatriaţi vineri seară, ca urmare a eforturilor Guvernului....
România riscă suspendarea fondurilor europene dacă nu adoptă măsuri de reducere a deficitului bugetar până pe 15 octombrie – secretar de stat în Ministerul Finanțelor
România riscă suspendarea fondurilor europene dacă nu adoptă măsuri de reducere a deficitului bugetar până pe 15 octombrie ...
România nu a adoptat măsuri cu privire la creşterea veniturilor astfel încât trebuie să ajusteze graficul referitor ...
Trump susține că pragul de 5% din PIB alocat apărării de către țările NATO, pe care el l-a cerut, n-ar trebui să se aplice și Statelor Unite
Trump susține că pragul de 5% din PIB alocat apărării de către țările NATO, pe care el l-a cerut, n-ar trebui să ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că cerinţa ca ţările membre NATO să cheltuiască echivalentul ...
Carburanții s-au scumpit din nou, pentru a treia zi la rând. Prețul motorinei a crescut cu peste 30 de bani pe litru în doar o săptămână
Carburanții s-au scumpit din nou, pentru a treia zi la rând. Prețul motorinei a crescut cu peste 30 de bani pe litru în ...
Prețurile la carburanți au crescut din nou azi în benzinăriile din România, pentru a treia zi la rând. Este a patra ...
OSZAR »