Americanii speră că vor semna un acord comercial cu India pentru a evita aplicarea tarifelor impuse de Donald Trump

Secretarul american pentru comerț, Howard Lutnick, și-a exprimat luni optimismul cu privire la încheierea unui acord comercial cu India, pentru a ocoli tarifele impuse de Donald Trump, notează AFP, citat de Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 iun. 2025, 07:12
Americanii speră că vor semna un acord comercial cu India pentru a evita aplicarea tarifelor impuse de Donald Trump

„Ar trebui să vă așteptați la un acord între Statele Unite și India în viitorul nu prea îndepărtat”, a declarat el la un forum care promovează relațiile dintre cele două țări, adăugând că este foarte optimist.

Președintele american a anunțat prelungirea până la 9 iulie a suspendării taxelor vamale care vizează mai mulți parteneri comerciali pentru a permite negocierile.

Lutnick, un susținător fervent al taxelor vamale, a declarat că este un mare fan al Indiei, dar și-a exprimat îngrijorarea cu privire la utilizarea de către economia emergentă a suprataxelor vamale.

În ceea ce privește cele impuse Indiei de către Statele Unite, „reducerea acestora la un nivel rezonabil și adecvat, astfel încât să putem fi parteneri comerciali excelenți este, cred, complet fezabilă”, a afirmat Lutnick.

„Guvernul indian a făcut unele lucruri care au nemulțumit în general Statele Unite. De exemplu, cumpărarea de echipamente militare din Rusia”, a adăugat el.

Donald Trump se va asigura că are grijă de India, pe care o admiră și o respectă profund, a concluzionat Lutnick, asigurând că cele două țări vor menține o relație excelentă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Demonstrațiile violente continuă în Irlanda de Nord. Polițiștii au fost atacați pentru a cincea noapte consecutiv
Demonstrațiile violente continuă în Irlanda de Nord. Polițiștii au fost atacați pentru a cincea noapte consecutiv
Poliţia a fost atacată pentru a cincea noapte consecutiv în Irlanda de Nord, într-o aşa-zisă "săptămână a ruşinii" pentru regiune, relatează sâmbătă PA Media şi DPA, relatează......
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele spre și dinspre Dubai și Abu Dhabi
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele ...
Transportatorul aerian Wizz Air a transmis atăzi o notificare de presă în care anunță că, din cauza escaladării conflictului ...
Anunț al lui Bolojan despre intrarea României în incapacitate de plată: Nu mai poate fi susținut
Anunț al lui Bolojan despre intrarea României în incapacitate de plată: Nu mai poate fi susținut
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat astăzi că deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut de ...
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană operând pe sectoare distincte (Video)
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţine, într-o postare pe Facebook, că lucrările ...
OSZAR »