‘Directorul general din Ministerul de Externe, Eden Bar-Tal, îl va convoca pe ambasadorul la Washington, Dr. Yechiel Leiter, pentru o audienţă cu privire la declaraţiile făcute într-un interviu’, a declarat un purtător de cuvânt într-un comunicat.
Chiar dacă numirea sa este de natură politică – Leiter fiind desemnat de Netanyahu -, diplomatul israelian este, în principiu, obligat să nu comenteze pe teme de politică internă.
În interviu, Yechiel Leiter i-a acuzat pe ‘extremiştii de stânga’ şi media israeliene că încearcă să răstoarne guvernul, calificând aceste tentative drept ‘calomnii’ vizându-l pe prim-ministru.
El a spus că anumiţi critici îl acuză pe Netanyahu că prelungeşte războiul din Gaza doar pentru a rămâne la putere, o idee pe care Leiter a numit-o ‘răuvoitoare’ şi o ‘nebunie’.
Un sondaj publicat sâmbătă de canalul israelian 12 arată că 55% dintre locuitori cred că Netanyahu este motivat mai degrabă de menţinerea la putere decât de terminarea războiului sau de eliberarea ostaticilor aflaţi încă în Gaza.
Yechiel Leiter, în vârstă de 65 de ani, fost consilier al lui Netanyahu, este de origine americană şi trăia într-o colonie din Cisiordania ocupată.
Fiul său, Moshe Leiter, ofiţer în armata israeliană, a fost ucis în noiembrie 2023 în Fâşia Gaza.